Ajutor financiar pentru sistemul de protecţie a copilului şi centrele publice pentru persoane adulte cu handicap

0 Comment

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, alocarea sumei de aproximativ 120 de milioane de lei unor unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea cheltuielilor de susţinere a sistemului de protecţie a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

Aceste fonduri sunt necesare întrucât numărul copiilor aflaţi în plasament la asistenţi maternali a crescut, iar standardele minime de cost pentru serviciile sociale şi nivelul venitului lunar pe membru de familie (în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenţiale) nu au fost majorate în conformitate cu legislaţia în vigoare:

  • Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  • HG nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în Legea nr. 153/2017, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”.

Suma va fi asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.

[top]
About the Author