07 Jan 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise

0 Comment

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o sentință definitivă prin care a respins acţiunea introdusă de avocata Minodora Ion, prin care cerea anularea prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020. Astfel, ICCJ a decis că ordinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii deschise rămâne în vigoare.

Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând: admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu. Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 ianuarie 2021”, se arată în hotărârea ICCJ.

ICCJ a admis marţi recursul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti din 23 decembrie, prin care se stabilise că purtarea măştii în spaţiile deschise din judeţul Constanţa nu este obligatorie.

Reamintim că, pe 23 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis o acţiune în instanţă introdusă de avocata Minodora Ion, care a contestat ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr.4660427/2020, adoptat pe 17 decembrie 2020, privind prelungirea măsurii carantinei zonale pentru UAT Constanţa, judeţul Constanţa.

Pe fond, CAB a respins acţiunea avocatei Minodora Ion, însă această instanţă a admis o „cerere completatoare”, stabilind că nu mai este obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise.

Text și foto: Ordinea Zilei

[top]
About the Author