Încă 176,41 milioane euro au intrat în conturile României pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc

0 Comment

Ministerul Agriculturii informează că în data de 26 august 2019 au intrat în conturile României pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc încă 176,41 milioane euro reprezentând rambursarea din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură și dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,70 miliarde euro (plăți directe și investiții).

Preocuparea constantă a Ministerului Agriculturii pentru accesarea banilor europeni dedicați domeniului agricol a determinat o absorbție de 8,95 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019, prin eforturile susținute ale funcționarilor din cadrul celor două agenții de plăți, APIA și AFIR.

[top]
About the Author