18 Dec 2020

31 de bune practici de aplicat în pandemie vor ajunge la cel puțin 4.000 de instituții ale statului, sub forma unui Ghid realizat de ANFP

0 Comment

Agenția Naţională a Funcționarilor Publici (ANFP) aduce în atenţia publicului larg 31 de bune practici pentru gestionarea situaţiilor generate de pandemia COVID – 19, la nivelul administraţiei publice. Bunele practici vor ajunge la cel puţin 4.000 de instituţii publice cu care ANFP are raporturi de colaborare.

Ghidul pentru gestionarea situaţiilor de criză în pandemie, realizat de ANFP, cuprinde 28 de modele de acţiune din administraţia românească și 3 iniţiative ale unor instituții publice din Letonia, Portugalia şi Luxemburg.

Demersul este inspirat de Competiţia celor mai bune practici din administraţia publică, eveniment realizat anual de ANFP. Pentru 2020 am adaptat tema la situaţia fără precedent pe care o traversează întreaga lume, pentru a contribui la identificarea de soluții instituționale viabile în gestionarea crizei.

Violeta Vijulie, președinte ANFP: „Iniţiativa noastră transmite, în primul rând, un mesaj de solidaritate în aceste vremuri dificile. Ghidul cuprinde doar o mică parte din tot efortul pe care oamenii din instituții îl fac pentru a limita efectele pandemiei. Adresez felicitări şi mulţumiri tuturor colegilor mei din administraţie care au reacționat prompt şi eficient la situaţiile atât de diverse cu care ne confruntăm. Aceste bune practici pot sta la baza iniţierii unor politici care să prevină situaţii similare.” 

Exemplele din ghid vin în sprijinul instituţiilor publice ca soluţii la situaţii punctuale în criza generată de pandemie. Dezvoltarea de platforme online pentru comunicarea cu cetăţenii, derularea de campanii de sprijinire a grupurilor vulnerabile, măsuri pentru sprijinirea micilor întreprinzători, adoptarea unor noi forme de desfăşurare a activităţii – sunt doar câteva dintre informaţiile pe care le puteţi găsi în paginile Ghidului.

ANFP a oferit certificate de bună practică tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice din România care au sprijinit demersul, în semn de apreciere a efortului depus în această perioadă grea.

Materialul, realizat în format digital, poate fi consultat pe pagina web a ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Publicaţii/Prezentări şi Ghiduri. Informații suplimentare pot fi obţinute la adresa de email comunicare@anfp.gov.ro.

[top]
About the Author