POR: peste 93 de milioane de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică

0 Comment

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, împreună cu viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului, au susținut, pe 26 august 2019,  o conferinţă de presă prilejuită de semnarea contractului de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică:

„33.000 de potențiali beneficiari ce-și vor instala panouri fotovoltaice vor primi câte 20.000 de lei finanțare. Mă bucur că, împreună cu Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu, am găsit soluția ca acest program mult așteptat de români să fie finanțat din fonduri europene deoarece, altfel, ar fi fost un efort prea mare pentru bugetul de stat. În plus, va fi benefic pentru populație deoarece energia solară este gratuită și poate fi folosită oriunde, iar costurile de întreținere ale sistemelor fotovoltaice sunt minime. Deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizându-și astfel investiţia”, a precizat viceprim-ministrul Daniel Suciu.

Beneficiarii sunt persoane fizice din mediul urban şi rural din cele 7 regiuni „mai puţin dezvoltate” (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest, Vest, Nod-Vest şi Centru), care încheie un contract în vederea obținerii finanţării nerambursabile cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Concret, prin acest proiect, statul subvenţionează cu până la 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să-şi monteze panouri fotovoltaice acasă pentru:

  • cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);
  • cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice).

Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului.

Pentru obţinerea fondurilor, cei interesați trebuie să meargă la un instalator validat de AFM, pentru înscriere, cu următoarele documente:

  • cerere de finanţare tehnoredactată;
  • copia actului de identitate;
  • extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile;
  • rezultat pentru dreptul de proprietate;
  • dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite.

Programul este finanţat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de MDRAP. Alocarea financiară totală este de 107.396.471 euro, din care:

  • 93.150.000 euro – din FEDR
  • 14.246.471 euro – finanțare de la bugetul de stat.

Lista instalatorilor validați poate fi consultată aici:

https://www.afm.ro/main/programe/sisteme_fotovoltaice/2019/instalatori_validati-20190826.pdf

Foto: Pixabay.com

[top]
About the Author