Se prelungește perioada de valorificare a lânii până la 21 octombrie 2019

0 Comment

În ședința Guvernului din data de 19 septembrie 2019 a fost aprobată o Hotărâre ce modifică și completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”.

Actul normativ adoptat astăzi prelungește perioada de cerere pentru anul 2019, respectiv perioada în care se valorifică lâna, de la 30 septembrie a.c. până la data de 21 octombrie 2019, inclusiv. Facem precizarea că depunerea documentelor justificative pentru obținerea sprijinului financiar se poate realiza până la data de 1 noiembrie 2019.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis în anul 2019 se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale cu încadrarea în bugetul aprobat Direcțiilor pentru agricultură județene şi a municipiului București pe anul 2019 cu această destinație, din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Reamintim că în Ședința Guvernului din 24 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre prin care se reglementează valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru anul 2019, reprezentând ajutor de minimis, aceasta crescând de la 1 leu la 2 lei/kg lână comercializată.

[top]
About the Author