Prahova va avea un aparat destinat diagnosticării rapide a COVID-19
Bogdan Toader, președintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, a anunțat că a demarat procedura de achiziţionare a unui aparat destinat diagnosticării rapide a COVID-19. Echipamentul urmează să intre în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
„Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate criza declanşată de noul coronavirus COVID-19 la nivel european, inclusiv în România. Pentru că ieri (luni n.r.) în judeţul Prahova a apărut o nouă suspiciune de îmbolnăvire, am decis declanşarea procedurii de achiziţionare a unui echipament medical destinat diagnosticării rapide a infecţiilor cu coronavirus”, a precizat , pe pagina sa de Facebook, preşedintele CJ Prahova.
După achiziţionarea aparatului, suspecţii de COVID-19 vor putea afla în doar şase ore dacă testele rapide confirmă sau nu infectarea cu coronavirus.
„În cel mai scurt timp posibil, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, probele de la suspecţii de coronavirus vor putea fi analizate în doar şase ore, prin procedura Real Time – PCR, astfel încât să cunoaştem dacă o persoană este sau nu infectată cu COVID-19! Vă voi informa prompt în legătură cu măsurile ce vor fi luate în continuare, la nivelul Consiliului Judeţean şi al instituţiilor din subordine, pentru limitarea eventualei răspândiri a noului virus”, menționează Bogdan Toader.