MEC a lansat o platformă digitală pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat platforma Digital pe educred.ro (digital.educred.ro), un spațiu creat pentru toate cadrele didactice care doresc să valorifice noile tehnologii în activitățile de învățare cu elevii.
Platforma a fost dezvoltată de echipa proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, cu sprijinul experților Institutului de Științe ale Educației (IȘE), în scopul susținerii cadrelor didactice și elevilor pentru continuarea învățării de acasă.
În acest spațiu virtual – digital.educred.ro – sunt centralizate mai multe tipuri de resurse digitale și informații utile pentru activitățile educaționale desfășurate. Toate resursele colectate pe platformă sunt gratuite.
Cadrele didactice vor avea posibilitatea de a accesa resurse de învățare necesare pentru susținerea activităților la distanță cu elevii, instrumente digitale cu ajutorul cărora pot fi dezvoltate astfel de resurse, platforme de învățare colaborativă, adaptată contextului clasei de elevi (și resurselor de la nivel de școală), dar și instrumente utile de comunicare și colaborare la distanță, precum și comunități de învățare în care pot fi împărtășite experiențe și resurse cu alți colegi de disciplină.
Platforma pusă la dispoziție de Ministerul Educației și Cercetării conține, de asemenea, o secțiune de Resurse Educaționale Deschise – RED, centralizate în secțiunea „Resurse ISE” a site-ului.
„Încurajăm cadrele didactice să se implice în acest efort de colaborare și sprijin, la nivel național, să împărtășească tuturor colegilor de breaslă resursele dezvoltate, prin completarea unui formular de încărcare, accesibil pe prima pagină a platformei”, menționează MEC, într-un comunicat.