23
Mar
2020
Cereri online
Cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul de stat vor putea fi depuse online sau prin poştă electronică, potrivit unei ordonanţe publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.
Este vorba despre documentele care vizează ajutorul social acordat în baza Legii privind venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia de stat pentru copii, drepturile acordate în baza Ordonanţei privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, alocaţia lunară de plasament acordată în baza Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, drepturile acordate în baza Legii privind procedura adopţiei, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România.
Potrivit iniţiatorilor, depunerea prin poşta electronică este opţională şi se realizează în condiţiile în care agenţiile teritoriale sau autorităţile administraţiei publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică.
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială, agenţiile teritoriale şi autorităţile administraţiei publice locale vor afişa la sediul instituţiilor şi pe web site-ul propriu informaţiile necesare privind posibilitatea şi procedura solicitării beneficiilor de asistenţă socială prin poşta electronică, în termen de maximum 10 zile, de la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Potrivit actului normativ, pe perioada situaţiei de urgenţă instituite prin Decretul 195/2020 transmiterea prin poşta electronică a cererilor şi documentelor doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări devine principalul mijloc de comunicare.
Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.
[top]