Localităţile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu cele bazate pe tehnologia LED, prin intermediul Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, al cărui buget pentru acest an este de 384 milioane de lei.
“În plină pandemie de coronavirus, vrem ca o parte din fondurile AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.) să intre direct în economia României prin programe care să o sprijine. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează anul acesta, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), un program destinat iluminatului ecologic în oraşele şi comunele din ţara noastră. Programul este multianual, iar bugetul stabilit pentru 2020 este de 384 milioane de lei. Astfel, localităţile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administraţiile vor putea achiziţiona şi sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos. Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare oraş din România. În acest fel, dincolo de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, vom obţine şi o scădere consistentă a facturii locale şi naţionale la electricitate”, a scris pe propria pagină de Facebook, ministrul Mediului, Costel Alexe.
Conform oficialului, la ora actuală, peste 20% din consumul total de energie electrică al unei localităţi provine din iluminatul străzilor, iar “aceste cifre susţin şi o sursă continuă de poluare cu emisii de CO2 şi costuri ridicate pentru administraţiile locale”.
Prin noul program, pe baza bugetului alocat în acest an, circa 700 de localităţi din România vor avea posibilitatea să pornească aceste investiţii şi să beneficieze de o susţinere financiară de maximum 90% pentru proiecte de eficientizare energetică a iluminatului public.
Potrivit Ordinului de ministru, finanţarea se acordă în funcţie de categoria Unităţii Administrativ-Teritoriale (UAT), după cum urmează: cu o populaţie de până la 4.000 locuitori – în sumă de 500.000 lei; cu o populaţie de peste 4.001 de locuitori – în sumă de un milion de lei. Sunt eligibile pentru a participa în cadrul Programului UAT-urile organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu.
Ghidul de finanţare al Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public este publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor spre consultare publică, începând de joi, 9 aprilie, timp de zece zile.